Ce este PNC (Planificarea Naturală a Concepției)?

Planificarea naturală a concepției este un mod de viață care face posibil să se dobândească sau să se  evite o sarcină și care poate fi trăit în întreaga viață fertilă a femeii. PNC se bazează pe constatarea științifică a faptului că în ciclul femeii zilele fertile și infertile pot fi determinate cu precizie.

Câteva avantaje ale PNC:

O atitudine pozitivă față de propriul corp

Femeia învață respectul față de propriul ei corp printr-o mai bună autocunoaștere și prin cunoașterea fazelor ciclului menstrual. Femeile exprimă acest lucru de multe ori, spunând: "Evoluția ciclului meu menstrual este parte din mine." Cunoașterea proceselor ciclice ale organismului femeii duce la o mai mare acceptare de sine și o trăire mai conștientă a feminității.

Această cunoaștere contribuie la pacea interioară a femeii, iar aceasta, la rândul ei, reprezintă o condiție necesară pentru a experimenta o sexualitate împlinită.

Înțelegerea limbajului propriului corp

Observarea ciclului este benefică cu mult timp înainte de a fi folosită pentru planificarea concepției și dincolo de aceasta. Ea privește fiecare femeie, indiferent în ce stadiu al vieții se află. Tot mai mult fetele descoperă că schimbarea lor fizică este un eveniment fascinant care le ajută să se  accepte mai bine. Ele formulează această explorare a propriului ciclu astfel: „Eu învăț cum să înțeleg limbajului propriului corp”.

Siguranță optimă prin zeci de ani de cercetare

Pe parcursul a peste 50 de ani de cercetare și prin experiența a mii de cupluri căsătorite Prof. Dr. Rötzer a fost primul din lume care a elaborat o procedură medicală, cunoscută sub numele de "metoda simpto-termală", care este clasificată cu cel mai înalt nivel de siguranță în manualele medicale.

Vvezi și broșura medicală

Este sănătoasă - naturală – ieftină și nepoluantă

PNC nu are efecte secundare negative asupra sănătății, este o metodă ieftină și ușor de utilizat. Medicii sunt și ei de acord că aceasta este cea mai sănătoasă formă de control al nașterilor. Din punct de vedere economic, PNC reduce costurile medicale prin eliminarea tuturor efectelor secundare nocive ale contracepției, cu toate consecințele acestor; iar din punct de vedere ecologic PNC protejează mediul, eliminând poluarea, în special a apei, datorată hormonilor conținuți de contraceptive.

Autonomie

Cunoașterea procesului ciclic al corpului întărește încrederea de sine în a lua propriile decizii. În privința reglementării concepției, PNC duce la independență față de medic și medicamente. Indiferent de infrastructura din jur, PNC se dovedește a fi un mod de viață care poate fi trăit în întreaga lume, fie că este vorba de etajul 10 al unui zgârie-nori sau de o colibă din pământ.

Potrivită pe toată perioada de fertilitate a femeii
  • pentru dobândirea de cunoștințe în adolescență
  • în timpul ciclurilor regulate și neregulate
  • după naștere
  • în timpul alăptării
  • la menopauză
Descoperirea împreună a ritmului biologic al femeii

Bărbații și femeile sunt diferiți. Doar femeile au un ciclu în care zilele fertile si infertile alternează. Fiind conștienți de ciclu împreună, exprimarea sexualității și relația cuplului se îmbunătățește, se dezvoltă.

Calea parteneriatului

Dacă ambii parteneri aleg această cale împreună, ei împărtășesc de asemenea responsabilitatea acestei alegeri și devine calea amândurora. Bărbatul și femeia discută despre ritmul fertilității femeii iar aceasta conduce spre un dialog care include și domeniul sexualității. Astfel, încrederea și respectul reciproc cresc iar aceasta poate avea un efect pozitiv asupra altor aspecte ale căsătoriei.

Studiile americane și europene confirmă că rata divorțului este de numai 3% pentru cuplurile care folosesc PNC pentru a trăi o paternitate responsabilă.

Literatură în limba română.

Acest mod de viață încurajează conversația, aprecierea reciprocă și oferă, în special prin abstinența periodică, oportunitatea dezvoltării creativității în manifestările de tandrețe.

"Planificarea familială naturală este autocontrol din iubire unul pentru altu"
"Natural family planning is nothing more than self-control
out of love for each other"

- Maica Tereza, Laureat al premiului Nobel, 11.12.1979 -

To measure the range of our website we save cookies.